Feudalism

BLAZON
BREASLA
CASTEL
CAVALER
CLER
COIF
DOMENIU
FEUD
HANSA
MEDIEVAL
NOBILI
PUMNAL
SABIE
SCUT
SENIOR
TARAN
TURNIR
VASAL

SENIOR-In Evul mediu, stăpân al unui domeniu asupra căruia își exercită și unele atribute ale puterii de stat. VASAL- In Evul mediu, persoană, stat care se afla în raporturi de vasalitate față de un senior sau de un alt stat;Persoană care, în schimbul unui beneficiu sau feude, datora suzeranului său omagiu, fidelitate și avea obligații civile și militare față de acesta; ( Persoană vasală. Stat vasal.) CAVALER- (În Evul Mediu, în Apusul și în Centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui.Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. CLER -Totalitatea preoților unei biserici, ai unei țări.Preotime. FEUD-suprafata de pamant acordata de senior vasalului său in schimbul unor servicii BREASLA (În Evul Mediu) Asociație de meșteșugari de aceeași branșă, creată pentru apărarea intereselor comune; organizație închisă a meșterilor. HANSA -Asociație, companie comercială occidentală în Evul mediu.

Try to find all 18 words on this board.

D U E F U G R B N E P
L I I D N I B O I M R
C A G A N S B B E I O
O R N R L I A D I O I
I T U M L S I R W S N
F T A I U E A J E Z E
L A S A V P H E V L S
L R C A V A L E R Q C
X A L B N O Z A L B U
J N K S L E T S A C T
D D A D O M E N I U D
Brought to you by WordSearchFun.com



Answer Key for Feudalism

X
Y
1234567891011
1D U E F # # R # N E #
2L # # # # I # O I M R
3C A # A N # B B E # O
4O # N R L I A D # # I
5I # U M L S I R # # N
6F T # I U E A # E # E
7L A S A V P H E # L S
8# R C A V A L E R # C
9# A L # N O Z A L B U
10# N # S L E T S A C T
11# # A D O M E N I U #
Word X Y Direction
BLAZON  109w
BREASLA  98nw
CASTEL  1010w
CAVALER  48e
CLER  118nw
COIF  13s
DOMENIU  411e
FEUD  31w
HANSA  68sw
MEDIEVAL  66sw
NOBILI  91sw
PUMNAL  56nw
SABIE  65ne
SCUT  117s
SENIOR  117n
TARAN  26s
TURNIR  26ne
VASAL  57w