SENIOR-In Evul mediu, stăpân al unui domeniu asupra căruia își exercită și unele atribute ale puterii de stat.
VASAL- In Evul mediu, persoană, stat care se afla în raporturi de vasalitate față de un senior sau de un alt stat;Persoană care, în schimbul unui beneficiu sau feude, datora suzeranului său omagiu, fidelitate și avea obligații civile și militare față de acesta; ( Persoană vasală. Stat vasal.)
CAVALER- (În Evul Mediu, în Apusul și în Centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui.Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios.
CLER -Totalitatea preoților unei biserici, ai unei țări.Preotime.
FEUD-suprafata de pamant acordata de senior vasalului său in schimbul unor servicii
BREASLA (În Evul Mediu) Asociație de meșteșugari de aceeași branșă, creată pentru apărarea intereselor comune; organizație închisă a meșterilor.
HANSA -Asociație, companie comercială occidentală în Evul mediu.
Viewed 5790 times - Created inside History. |
Advertisments |